Măcar o dată te-ai confruntat cu content politic pe feed: o postare de campanie electorală din 2024 sau 2025, o critică acidă a actualului guvern, o teorie conspiraționistă despre cine vinde România.

Ce caută politicienii pe feed-ul tău de Instagram, Facebook sau TikTok? Cum se decide ce informație ajunge la tine și, mai important, cum știi dacă e adevărată sau nu?

Care e contextul? Poate că deja ai observat că știrile ajung la tine tot mai des printr-o postare, nu printr-un ziar. Un raport realizat de Reuters Institute și Oxford University concluzionează că 25% din populația studiată folosește TikTok drept sursă de informare. Și în România, rețelele de socializare au devenit o unealtă importantă pentru acest lucru, reprezentând 46% din sursele de știri folosite de public. Probabil și tu, ca mine și alții, urmărești pagini de știri pe aceleași aplicații pe care dai scroll. Iar informațiile care ajung la noi sunt, de cele mai multe ori, cele care se potrivesc cu ce gândim deja.

De ce devine spațiul tău online un loc în care politicienii își fac campanie sau își dau cu părerea? Pentru că majoritatea vieții noastre se desfășoară online, iar revoluția internetului a creat o comunicare hibrid care depinde tot mai mult de această sferă. Pentru că prin intermediul rețelelor care ne permit să vorbim cu oamenii, să alegem ce ne cumpărăm săptămâna viitoare sau unde plecăm în vacanță, e din ce în ce mai ușor să se ajungă la noi.

Cum ne apare exact nouă? Prin algoritmi și microtargeting. Algoritmul studiază ce facem pe rețele: datele noastre, like-urile, share-urile, comentariile și ce căutăm. Pe baza acestor semnale, învață ce ne interesează și ne livrează exact acel tip de conținut, uneori mai mult decât dacă l-am fi căutat chiar noi. Un fenomen care aparținea inițial companiilor publicitare a devenit azi politic. Astfel, algoritmii și interesele politice se suprapun. Un politician care vrea să fie auzit are exact același acces la spațiul nostru de comunicare ca un brand de haine.

Și apoi ce? Păi, „political microtargeting”. Vedem campanii, mesaje politice sau chiar politicieni care se potrivesc cel mai bine cu nivelul nostru de educație, de calitatea vieții, cu veniturile sau pur și simplu cu interesele noastre personale. Iar mesajele politice sau propaganda sunt aplicate exact acolo unde vor avea cel mai mare succes, folosindu-se de datele utilizatorilor. Un exemplu simplu: să presupunem că ai urmărit câteva clipuri despre prețul alimentelor și ai dat like unui videoclip despre facturile la energie. În câteva zile, feed-ul tău se umple de postări despre costul vieții. Unele vin de la pagini de știri, altele de la conturi care nu-și spun numele. Printre ele apare și un politician care îți promite soluția. Nu ți-a cerut nimeni opinia. Algoritmul a observat doar ce te oprește din scroll și ți-a livrat exact asta, în cantitate tot mai mare.

Astfel, materialul politic este adaptat exact publicului țintă și, de multe ori, le exploatează emoțiile sau interesele, opiniile. Apoi încearcă să influențeze aceste opinii și convingeri. Acest mecanism a fost asociat campaniei de Brexit din Marea Britanie din 2016 sau alegerilor prezidențiale din SUA câștigate de Donald Trump în 2016. Multiple anchete și dezbateri publice suspectează același lucru în timpul campaniei prezidențiale desfășurate în 2024 în România.

Ce te protejează? Sub regulamentul european Digital Services Act, conținutul de reclamă sau promovare politică, în special cel conectat cu o campanie trebuie etichetat vizibil pentru utilizatori. Ordonanța de urgență OUG 1/2025 a concretizat încă o dată aceste reguli pentru alegerile prezidențiale din 2025.

Este însă suficient? Câte dintre postările care ne schimbă părerea despre cineva sunt, de fapt, plasate strategic? Și dacă forma de conținut nu pare deloc politică, putem ști până în ce punct ne influențează? Știm să separăm realitatea de propagandă sau dezinformare atunci când ni se pare că sursa e suficient de legitimă?

Tu știi să faci diferența?